Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, având ca parteneri Primăria Municipiului Botoșani și Asociația Meșterilor Populari din Moldova, organizează Târgul Meșterilor Populari, ediția a XIV-a, în perioada 6-8 august 2021.
Manifestarea are ca obiectiv principal valorificarea și promovarea meșteșugurilor tradiționale autentice care aparțin culturii noastre populare. Meșterii populari invitați trebuie să reprezinte zona etnografică din care provin atât prin obiectele expuse, cât și prin demonstrații practice. Atelierele interactive de lucru din interiorul târgului vor naște interesul vizitatorilor și vor reuși să mărească numărul acestora. De asemenea, meșterilor le revine misiunea să se impună și să-și definească zona etnografică de proveniență prin acele elemente fundamentale de port popular care definesc ansamblul vestimentar femeiesc sau bărbătesc.