Sâmbătă, 20 martie 2021, începând cu ora 15.00 la Filiala de Limbi străine a Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” Botoșani, de pe pietonalul Unirii, nr. 10, vor debuta activitățile dedicate, ca în fiecare an, Zilei Internaționale a Francofoniei.
Această ediție a întâlnirii Botoșanilor cu fabuloasa cultură franceză va fi înnobilată de prezența unor personalități remarcabile din sfera francofoniei. Vor fi prezenți, în persoană, la Botoșani:
$1- Jean–Michel INVERNIZZI – Președinte al Uniunii Francezilor de Pretutindeni (UFE) - România)
$1- Cătălina SPÎNU și Eric POPPE – Biroul Regional pentru țările Europei Centrale și Orientale al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF)
$1- Muriel AUGRY-MERLINO – Director al Institutului Francez din Iași
$1- Bruno DEMAILLE – jurist, mediator și negociator internațional, din partea Universității București.
Vor fi, de asemenea prezenți virtual în cadrul evenimentului, cu momente video înregistrate, invitați speciali, dintre care amintim pe Maia Morgenstern, Caroline Jompfe, Cătălina Mirica, Eliane Saadeh și Richard Abel.
Reamintim utilizatorilor noștri că, din anul 1992, în cadrul Filialei de Limbi străine a bibliotecii noastre funcționează și Centru Cultural Francez, înființat în urma unei frumoase și rodnice colaborări cu Consiliul General şi Biblioteca Municipală Belfort, care a donat atunci un important fond de carte în limba franceză.
În cadrul evenimentului de sâmbătă, la Centrului Cultural Francez din Botoșani se va inaugura „Colțul de literatură franceză „Guy de Maupassant” valorificând și cea mai recentă donație de carte franceză ajunsă la noi în cursul anului 2020.
Evenimentul se desfășoară cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, în parteneriat cu Primăria Municipiului Botoșani, Muzeul Județean Botoșani și Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii ”Mihai Eminescu”.
Iubitorii francofoniei sunt invitați să acceseze pagina de facebook a Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” Botoșani, evenimentul fiind transmis live.