În prag de iarnă, când fulgii jucăuși se cern peste întinderi, cu mic și mare, ne pregătim ghetuțele, așteptându-l pe Moșu'.
Cu chef de joacă și povești, elevii Clasei Pregătitoare A Step by Step de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoșani (coordonatori: prof. înv. primar Olguța – Cătălina Dughilă și înv. Elena – Adina Crețu ) vor face primii pași în lumea minunată a cărților.
Lectura publică, jocul de rol, prezentarea cărților și a ghetuțelor realizate în „Atelierul lui Moș Nicolae” vor fi un bun prilej de a aduna amintiri plăcute.
Activitatea „Ghetuțe cu … povești” se va desfășura vineri, 6 decembrie 2019 începând cu ora 10, gazdă primitoare fiind Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani Filiala Nr. 2 Grivița.
Activitatea face parte din proiectul educativ „Printre CĂRȚI și … POVEȘTI” ( coordonatori proiect: prof. Olguța-Cătălina Dughilă și înv. Elena-Adina Crețu).