În această săptămână Oana Asofiei, actriţă a Teatrului pentru Copii şi Tineret „Vasilache”, vă invită la o întâlnire cu Dodo… Elefănţelul curios!
Spectacolul „ELEFĂNŢELUL CURIOS” poate fi vizionat după următorul program:
- joi, 3 iunie şi vineri, 4 iunie 2021, de la ora 18:00
- sâmbătă, 5 iunie şi duminică, 6 iunie 2021, de la ora 11:00
„Elefănţelul curios” un spectacol muzical şi interactiv, de Valentin Dobrescu, după o idee de Rudyard Kipling este adresat copiilor mici şi nu numai!
Regia artistică este semnată de Valentin Dobrescu, muzica este compusă de Constantin Panaite, iar scenografia îi aparţine lui Mihai Pastramagiu.
Din distribuţia spectacolului fac parte îndrăgiţii actori: Marius Rusu, Florin Iftode, Andrei Bordianu şi Anamaria Chelaru.
„Vă invităm să urmăriţi povestea unui pui de elefant, pe nume Dodo, care e foarte curios şi vrea să ştie tot ce e şi ce se întâmplă în jurul său. O întrebare neobişnuită (ce mănâncă crocodilul la cină?) ajunge să îi pună viaţa în pericol. Cu toate că trece prin tot felul de întâmplări, concluzia este că totuşi e bine să fii curios.” (Valentin Dobrescu, regizor artistic)
Preţ bilet, 12 lei.
Actrița Oana Asofiei vă invită în această săptămână la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” să vizionaţi spectacolul „Cântecul lebedei”, adaptare după A.P.Cehov.
Spectacolul „Cântecul lebedei” va fi prezentat în cadrul Studioului de Teatru pentru Tineret în ziua de sâmbătă, 5 iunie 2021, cu începere de la ora 18:00.
Regia artistică este semnată de Vali Popa, iar protagoniştii spectacolului sunt Marius Rogojinschi şi Anamaria Chelaru. Coordonator lect. Univ. dr. Antonella Cornici, asistent regie: Anamaria Chelaru şi sufleor Alin Gheorghiu.
«„Cântecul lebedei” este un gând al lui Cehov aşternut pe hârtie în doar câteva ore ce conţine deopotrivă trăiri intense, zbateri, regrete şi neputinţa unui actor ajuns la maturitatea înţelegerii de sine. Un personaj care ne invită să reflectăm asupra condiţiei artistului.
Spectacolul aduce în faţa auditoriului dimensiunea existenţei creatorului aflat într-un permanent exerciţiu de forţă şi echilibru între dramatismul vieţii şi magnificența iluziei. Un discurs despre liberul arbitru şi consecinţele sale.
E o invitaţie la gând, la bucurie, la sensibilitate şi nu în ultimul rând la prezent, un prezent care poate fi şi un posibil sfârşit. O compoziţie în care regăsim toate momentele vieţii» (Vali Popa – regizor artistic)
Spectacolul se adresează tinerilor cu vârsta peste 14 ani.
Preț bilet 15 lei
Biletele sunt puse în vânzare în ziua şi la locul desfăşurării spectacolului. Intrarea la spectacol se face cu o oră înaintea începerii acestuia. Nu se fac rezervări la spectacole, locurile se alocă în ordinea sosirii spectatorilor, respectiv a intrării acestora în sală.
Vă rugăm să citiţi regulamentul cu măsurile ce se impun a fi respectate la spectacole!
Spectatorul prin achiziţionarea biletului de intrare la spectacol acceptă condiţiile de desfăşurare a acestuia, respectiv: măsurarea temperaturii, portul măştii, precum şi respectarea distanţării sociale.
Vă aşteptăm cu drag!
Până atunci… toate cele bune!