Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, în parteneriat cu Departamentul de literatură română și teoria literaturii, Facultatea de Litere, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, anunță înscrierile pentru cea de-a treia ediție a Școlii de vară de la Ipotești, care va avea loc în perioada 28 iunie-2 iulie 2021. Ediția din acest an va avea ca temă de reflecție „Modelul” în literatură și critică: copie, imitație, reprezentare, influență.
Având în vedere faptul că studiile literare contemporane vorbesc tot mai adesea despre fezabilitatea motivațiilor care stau la baza cercetării filologice, cea de-a treia ediție a Școlii de vară de la Ipotești deschide o interogație asupra modului în care aceste motivații intrinseci ale studiilor literare clarifică, într-o istorie a literaturii, dialogul cultural, intelectual și chiar metodologic al cercetărilor din domeniu.
Organizatorii își doresc construirea un dialog pornind de la analize concrete, studii de caz sau chiar fenomene complexe care să vizeze: modelul național (modelul eminescian, modelul canonic – autori canonici, epigonism, intertextualitate); modelul european/ mondial (import/ export cultural, literaturi mondiale, „worldliterature”, globalism, raportul centru-periferie, problema exilului intelectual, culturi mari versus culturi mici etc.); modelul alternativ (canon alternativ, relația cu modelul „oficial”, relația cu puterea politică – fostul bloc socialist, literatură marginală, literatura ca refugiu); modelul critic (discurs oficial/ discurs alternativ, cum se construiește portretul criticului literar, grupări locale, urme ale unui dialog european, școli de gândire, concepte și teorii); modelul intelectual (urme ale unei construcții intelectuale, identitate intelectuală/ identitate biografică – materiale de arhivă, carte d'autore, fragmente ale unui dialog niciodată întrerupt – corespondențe, cartografia unui spațiu – bibliotecă, arhivă etc.); modelul digital (Digital Humanities – posibilitate de uz și perspective de utilizare a mediului digital în filologie și traductologie, software și aplicații: informatică umanistă, recuperarea și utilizarea materialului nepublicat – Digital manuscript studies, arhivare digitală, crearea, gestionarea și analiza de corpora, text retrieval, analysis mining, publicarea, codificarea și ediția digitală a textelor) etc.
Înscrierile masteranzilor și doctoranzilor interesați se poate face până la data de 1 iunie 2021.
În funcție de evoluția situației sanitare la nivel național, organizatorii vor decide forma de organizare a școlii de vară – cu prezență fizică la Ipotești, exclusiv on-line sau hibrid – și îi vor informa în timp util pe participanții înscriși.
Apelul oficial poate fi consultat pe site-ul: http://www.eminescuipotesti.ro/docpdf/CfP_Ipotesti_2021.pdf