ION HELIADE RĂDULESCU

n. 6ian. 1802, Târgoviște – m. 27apr. 1872, București

Elev al lui Gheorghe Lazăr, personalitate marcantă a Revoluției de la 1848, Ion Heliade Rădulescu a fost membru fondator al Academiei Române și primul său președinte. În 1929 a înființat „Curierul românesc”, iar în 1937, „Curierul de ambe sexe”, fiind considerat unul dintre întemeietorii presei românești.

S-a remarcat ca autor de versuri elegiace (Dragele mele umbre), de meditații asupra condiției umane (Serafimul și Heruvimul; Visul) sau asupra condiției poetului (La moartea lui Cârlova; La un poet exilat). A lăsat neterminate proiectele de epopee Anatolida sau Omul și forțele și Mihaida. Capodopera creației sale poetice este poemul Zburătorul, publicat în 1844, în „Curierul românesc”. A fost unul dintre primii teoreticieni literari români, scriind: Regulile sau Gramatica poeziii (1831); Despre versificație (1838); Curs integru de poesie generale (1868).

Mihai Eminescu: „El scria cum se vorbește; viul grai a fost dascălul lui de stil. Prin el limba s-a dezbrăcat de formele convenționale de scriere ale Evului Mediu și ale cărților ecleziastice, a devenit o unealtă sigură pentru mânuirea oricării idei moderne. Din acest punct de vedere Eliad a fost cel întâi scriitor modern al românilor și părintele acelei limbi literare pe care o întrebuințăm astăzi” („Timpul”, 21 noiembrie 1881)

„Aceasta este soartea acelui ce pășaște

La templul nemuririi cu pas nemlădios:

El merge înainte, și-n urma lui se naște

Și prinde aripi slava în drum vijelios.

Ți-e viforoasă calea, o mare de talazuri!

Și-ntr-însa ai să-ntâmpini ispite, piedici mii:

Dar ai de călăuză pe Domnul în necazuri,

Ce morții înviază și judecă pe vii /…/”

(La un poet exilat)