\r\n
Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii ”Mihai Eminescu”, în parteneriat cu Fundaţia Hand of Help - Botoşani organizează în perioada 14-23 iulie 2014 „Atelierul de Meşteşuguri Tradiţionale”, ediţia a IV-a.
\r\nProiectul are formatul unui atelier tip şcoală şi se adresează în special meşterilor populari şi copiilor care vor să înveţe arta realizării obiectelor meşteşugăreşti tradiţionale.
\r\nActivităţile atelierului vor debuta marţi, 15 iulie ora 13:00, în Sala de expoziţii temporare Horia Bernea. Întrucât este o expoziţie cu vânzare, aceasta poate fi vizitată în perioada 15- 22 iulie, intervalul orar 10: 00- 17: 00.
\r\nEvenimentul se va finaliza miercuri, 23 iulie ora 11.30, în Municipiul Botoşani (zona Pietonal Unirii- chioşc Infoturist) cu „Târgul Ucenicilor”.
\r\nInvitaţii ediţiei sunt următorii : Eusebiu Iacinschi – ceramică (Botoşani), Virgil Moldovan – sculptură în lemn (Mănăstirea Humorului), Sahlean Liviu – sculptură în lemn (Bucşoaia, Suceava), Gheorghe Stanciu – pictură pe sticlă (Botoşani), Ana Cazacu – măşti şi împletituri din sfoară (Gura Humorului), Andrei Onu – dulciuri, turtă dulce (Piteşti), Angela Paveliuc Olariu – prof. dr. etnolog Iaşi. Coordonatorul proiectului cultural este Marius Ştefanachi, restaurator lemn, la Memorialul Ipoteşti.
\r\n\r\n