Dialogurile bibliotecilor

Biblioteca Națională de Poezie „Mihai Eminescu” a Memorialului Ipotești, organizează, pe 27 și 28 aprilie, cu ocazia Săptămânii Bibliotecilor, un dialog între biblioteci.

Cinci biblioteci își vor prezenta fondurile de documente.

Marți, pe 27 aprilie, începând cu ora 10.00, în dialog vor intra Biblioteca Națională de Poezie „Mihai Eminescu” a Memorialului Ipotești, Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani și Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Biblioteca Memorialului va fi reprezentată de Mihaela Anițului, care va vorbi despre documentele deținute de Fondul Documentar Ipotești. Biblioteca Naţională de Poezie „Mihai Eminescu” dispune de un fond de 38.752 de unităţi de bibliotecă şi un număr de 797de bunuri culturale mobile ce alcătuiesc Fondul Documentar Ipoteşti. În Fondul Documentar Ipoteşti se regăsesc un număr de 29 de bunuri culturale mobile clasate la categoria Tezaur şi 3 bunuri culturale mobile clasate la categoria Fond. În ansamblu, aceste bunuri culturale mobile sunt: fotografii şi scrisori ale lui Mihai Eminescu şi acte referitoare la familia Eminovici şi la satul Ipoteşti; Prescripte verbale ale Societăţii Junimea; scrisori, însemnări, cărţi de vizită şi fotografii ale personalităţilor culturale ale secolului al XIX-lea; manuscrise, acte şi publicaţii de epocă.

            Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșanideține un patrimoniul din aproximativ 500.000 de unităţi bibliotecare (cărţi, periodice, discuri, diafilme, diapozitive, hărţi, standarde, material audio-video etc.), iar numărul utilizatorilor activi a depăşit cifra de 150.000. Iulian Moldovan va prezenta, din partea bibliotecii județene,  „Fondul documentar Mihai Eminescu” –Donaţia Ion C. Rogojanu. Inaugurat la 19 decembrie 1997, Fondul deţine o serie completă de ediţii Eminescu, volume de exegeză eminesciană, documente româneşti şi străine referitoare la perioada în care a trăit poetul. Fondul, unic în ţara, a ajuns la aproximativ 6000 de volume.

Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare”, înfiinţată în anul 1963, dezvoltă şi conservă colecţii enciclopedice şi specializate de publicaţii cu caracter ştiinţific de înaltă valoare culturală din ţară şi străinătate pe toate categoriile de suporturi documentare, în acord cu programele de învăţământ, de cercetare şi de cultură. Catalogul on-line și catalogul tradiţional al bibliotecii conţin date referitoare la circa 300 mii de volume de carte, periodice şi alte tipuri de documente. Pe baza abonamentelor contractate, utilizatorii Bibliotecii Universitare pot beneficia de acces gratuit la mai multe baze de date naţionale şi internaţionale. În dialogul bibliotecilor, Cristina Șutac și Adriana Florentina Gherasim vor prezenta cărți și periodice din colecția specială a bibliotecii.

Miercuri, 28 aprilie, începând cu ora 10.00, directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iași, dr. Ioan Milică, va prezenta manuscrisele Eminescu deținute de bibliotecă. Cea mai veche bibliotecă universitară, Biblioteca din Iași este și una dintre cele mai importante din România, având în patrimoniul său inestimabile manuscrise, incunabule, cărți vechi și rare, unele purtând semnături ilustre: B.P. HasdeuM. Eminescu (care au fost și directori ai instituției), I. CreangăȘt. Procopiu ș.a. Biblioteca deține un fond de 2.441.860 de unități bibliografice, cu o creștere anuală a colecțiilor de 25.395devolume, având 32.564 de beneficiari, dintre care 17.232 sunt cititori activi.

În aceeași zi, Cristina Elena Catană va prezenta Fondul documentar „G.T. Kirileanu” al Bibliotecii Judeţene „G.T. Kirileanu” Neamţ. Fondul asigură acces, pentru studiu şi cercetare, la peste 30.000 de volume (carte şi periodice), ce pot fi consultate doar în regim de sală de lectură, și deţine importante valori bibliofile, între care 240 de cărţi vechi româneşti (1643-1830), 51 de cărţi vechi străine (1630-1800), numeroase volume cu autografe şi însemnări manuscrise;cărţi cu autografe din fosta biblioteca a lui Ion Creangă, precum şi 5 volume din preţioasa colecţie a ziarului „Timpul” (anii 1877, 1878, 1881-1883), din perioada în care Eminescu a fost– alături de Slavici şi Caragiale – redactor la celebrul cotidian, ce se mai păstrează astăzi doar la Piatra-Neamţ şi în Biblioteca Academiei Române din Bucureşti.

În dialog va interveni și Biblioteca Universității Naționale ”Iuri Fedkovici” din Cernăuți.

În finalul activității, va fi prezentat Jurnalul Junimii, deținut de Fondul Documentar Ipotești.

Dialogul între biblioteci va avea loc online și va fi difuzat în direct pe pagina de Facebook a Memorialului Ipotești:  https://www.facebook.com/Memorialul-Ipotesti-Centrul-National-de-Studii-Mihai-Eminescu-432404520184709.

K2_PUBLISHED_IN Timp Liber

K2_ADDITIONAL_INFO

  • Localizare si Contact
    Posuere ornare vulputate sit erat ad et quam in. Nonummy dignissim suspendisse tincidunt diam sit ipsum potenti leo malesuada amet sociis nascetur vestibulum varius. Phasellus malesuada sociosqu. Sed in donec. Venenatis massa massa tempor libero integer elementum a arcu lobortis autem consectetur. Libero amet lacinia tincidunt magna in. Neque est nibh. In augue velit.

    Praesent ullamcorper enim. Bibendum wisi neque gravida massa comodo dictum aliquam sem. Similique vel quis risus mauris volutpat. Cras elit lacus. Sed lectus pede. In consequat aenean. Ut sem molestie libero amet sem. Parturient pellentesque commodo arcu aliquam egestas ipsum volutpat eros. Vivamus sed lacinia. Quisque recusandae ut posuere sem augue semper vel sit. Quis cras imperdiet tristique ante volutpat. Imperdiet mi pellentesque. Potenti wisi rhoncus dignissim suscipit sed vel phasellus dolor. Leo ac turpis cursus nulla do sint imperdiet vel.