Pinocchio

Teatrul “Vasilache” îi așteaptă pe cei mici să-l întâlnească pe vestitul “Pinocchio” .
Piesa va fi pusă în scenă joi, 15 octombrie și vineri, 16 octombrie, de la ora 18:00 , iar sâmbătă, 17 octombrie și duminică, 18 octombrie, de la ora 11:00, în sala de spectacol a Teatrului “Vasilache” .
“Așadar, Povestea lui Pinocchio, atât de cunoscută celor mari si celor mici, vă invit să o priviți așa cum am văzut-o eu, care am trecut deja prin vârstele voastre. Și veți vedea că toate peripețiile, întâmplările, încercările, mai mult sau mai puțin amuzante, de care va avea parte păpușa de lemn, pot să ni se întâmple și nouă tuturor, în drumul spre a deveni ,,OAMENI” “- spune Valentin Dobrescu, regizorul artistic.
Spectacolul este recomandat copiilor peste 3 ani.

Biletele sunt puse în vânzare, la prețul de 12 lei, în ziua şi la locul desfăşurării spectacolului. Intrarea la spectacol, atât în aer liber cât și în sala de spectacole, se face cu o oră înaintea începerii acestuia. Numărul maxim de locuri în sala Teatrului „Vasilache” este de 84.
Nu se fac rezervări la spectacolele organizate în aer liber şi la sediu, locurile se alocă în ordinea sosirii spectatorilor, respectiv a intrării acestora în sală.

K2_PUBLISHED_IN Timp Liber

K2_ADDITIONAL_INFO

  • Localizare si Contact
    Posuere ornare vulputate sit erat ad et quam in. Nonummy dignissim suspendisse tincidunt diam sit ipsum potenti leo malesuada amet sociis nascetur vestibulum varius. Phasellus malesuada sociosqu. Sed in donec. Venenatis massa massa tempor libero integer elementum a arcu lobortis autem consectetur. Libero amet lacinia tincidunt magna in. Neque est nibh. In augue velit.

    Praesent ullamcorper enim. Bibendum wisi neque gravida massa comodo dictum aliquam sem. Similique vel quis risus mauris volutpat. Cras elit lacus. Sed lectus pede. In consequat aenean. Ut sem molestie libero amet sem. Parturient pellentesque commodo arcu aliquam egestas ipsum volutpat eros. Vivamus sed lacinia. Quisque recusandae ut posuere sem augue semper vel sit. Quis cras imperdiet tristique ante volutpat. Imperdiet mi pellentesque. Potenti wisi rhoncus dignissim suscipit sed vel phasellus dolor. Leo ac turpis cursus nulla do sint imperdiet vel.