Căutându-l pe Eminescu

Îl poți căuta pe Eminescu în poezia sa antumă sau postumă, în proză, în articolele din „Curierul de Iași”, „Timpul” sau „Fântâna Blanduziei”, îl poți căuta în documentele de epocă, în manuscrise, în amintirile celor care l-au cunoscut, în fotografii și picturi. Îl poți căuta mergând pe urmele lui și încercând doar să-i ghicești pașii prin Ipotești și împrejurimi, în Botoșani, Cernăuți, Blaj, Sibiu, Iași, București, Viena, Berlin, Odessa, prin alte locuri pe unde se știe sau doar se presupune că a trecut. Peste ani, în virtutea legăturii pe care o avem cu textul lui, îi mai putem simți prezența și o mai putem transmite, prin fotografie, celor care vor să privească aceste locuri cu ochii altora. Pornind de la acest concept,  Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, în parteneriat cu Fundația Județeană pentru Tineret Botoșani, a organizat, în 2016, prima ediție a Taberei de artă fotografică, intitulată Căutându-l pe Eminescu. Zeci de trasee, sute de fotografii, numeroase workschopuri, ateliere, pe parcursul a patru ediții, au însemnat experiență și continuitate.

Ediția din 2020 a Taberei de artă fotografică, a V-a, se va desfășura on-line, date fiind condițiile de pandemie. Expoziția on-line, montajul video cu imagini din timpul desfășurării evenimentelor și albume foto, realizate de Memorialul Ipotești, vor fi disponibile începând cu data de 1 septembrie 2020 pe site-ul Memorialului. Fotografi din Iași, Bacău, Suceava, București, Ploiești, Botoșani își vor expune, în cadrul acestei ediții, fotografiile făcute în locuri în care cred că l-au găsit pe Eminescu.

K2_PUBLISHED_IN Timp Liber

K2_ADDITIONAL_INFO

  • Localizare si Contact
    Posuere ornare vulputate sit erat ad et quam in. Nonummy dignissim suspendisse tincidunt diam sit ipsum potenti leo malesuada amet sociis nascetur vestibulum varius. Phasellus malesuada sociosqu. Sed in donec. Venenatis massa massa tempor libero integer elementum a arcu lobortis autem consectetur. Libero amet lacinia tincidunt magna in. Neque est nibh. In augue velit.

    Praesent ullamcorper enim. Bibendum wisi neque gravida massa comodo dictum aliquam sem. Similique vel quis risus mauris volutpat. Cras elit lacus. Sed lectus pede. In consequat aenean. Ut sem molestie libero amet sem. Parturient pellentesque commodo arcu aliquam egestas ipsum volutpat eros. Vivamus sed lacinia. Quisque recusandae ut posuere sem augue semper vel sit. Quis cras imperdiet tristique ante volutpat. Imperdiet mi pellentesque. Potenti wisi rhoncus dignissim suscipit sed vel phasellus dolor. Leo ac turpis cursus nulla do sint imperdiet vel.