Eminescu trăiește prin noi

Miercuri, 15 ianuarie 2020, în zi aniversară, Sala Polivalentă a Muzeului Județean Botoșani va găzdui un eveniment închinat memoriei „românului absolut” care a fost, este și va fi Mihai Eminescu.

Frăția Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – filiala Botoșani, Muzeul Județean Botoșani, asociația „Scut botoșănean” și asociația „Uniunea Vatra Noastră Românească” – filiala Botoșani organizează evenimentul „Eminescu trăiește prin noi”.

In cadrul evenimentului, elevi de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Botoșani, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani, Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoșani și Seminarul Teologic „Sf. Gheorghe” Botoșani vor recita, vor interpreta și vor cînta din opera eminesciană.

Momentele artistice vor fi moderate de către Lidia Uja, actriță a Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani.

"Între orele 15:00-17:00 așteptăm botoșănenii, cu mic, cu mare pentru a recita împreună poezii scrise de marele poet, iar la ora 17:00, la finalul întâlnirii, vom recita împreună poezia manifest “Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, au explicat organizatorii manifestării.

Publicat în Timp Liber
Etichetat cu

Localizare si contact

  • Localizare si Contact
    Posuere ornare vulputate sit erat ad et quam in. Nonummy dignissim suspendisse tincidunt diam sit ipsum potenti leo malesuada amet sociis nascetur vestibulum varius. Phasellus malesuada sociosqu. Sed in donec. Venenatis massa massa tempor libero integer elementum a arcu lobortis autem consectetur. Libero amet lacinia tincidunt magna in. Neque est nibh. In augue velit.

    Praesent ullamcorper enim. Bibendum wisi neque gravida massa comodo dictum aliquam sem. Similique vel quis risus mauris volutpat. Cras elit lacus. Sed lectus pede. In consequat aenean. Ut sem molestie libero amet sem. Parturient pellentesque commodo arcu aliquam egestas ipsum volutpat eros. Vivamus sed lacinia. Quisque recusandae ut posuere sem augue semper vel sit. Quis cras imperdiet tristique ante volutpat. Imperdiet mi pellentesque. Potenti wisi rhoncus dignissim suscipit sed vel phasellus dolor. Leo ac turpis cursus nulla do sint imperdiet vel.