K2_DISPLAYING_ITEMS_BY_TAG ipotesti

Zilele Eminescu, ediția ianuarie 2022

Memorialul Ipotești organizează, în data de 15 ianuarie, Zilele Eminescu. Manifestările vor începe la ora 11.15 cu Te Deum la Bisericuța Familiei Eminovici, urmat de depuneri de flori la bustul lui Mihai Eminescu de la Memorialul Ipotești.

Începând cu ora 12.00, activitățile se vor desfășura, cu respectarea regulilor impuse de starea de alertă, în Sala de expoziții temporare „Horia Bernea”.

În deschidere, la 12.00, prof. univ. dr. Cornel Ungureanu (Universitatea de Vest din Timișoara) va ține conferința Poetul și subconștientul imperial.

Începând cu ora 12.30, vor avea loc discuții în cadrul mesei rotunde Poezia de debut în anul 2021, la care vor participa membrii juriului pentru acordarea Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum: dr. Al. Cistelecan (Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș), dr. Mircea A. Diaconu (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava), dr. Alex Goldiș (Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj), dr. Mihai Iovănel (Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București), dr. Andrei Terian (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu) și poeții nominalizați pentru Premiu. Juriul va face cunoscut, în aceeași zi, numele laureatului Premiului de debut pentru anul 2021.

La ora 14.00, actorii Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani vor susține un recital din poezia eminesciană.

După o scurtă pauză, la ora 15.00, va avea loc lansarea proiectului de digitizare a edițiilor Eminescu, realizat de Biblioteca Universitară Centrală „Mihai Eminescu” din Iași și Memorialul Ipotești. În deschidere, prof. univ. dr. Ioana Bot (Universitatea „Babeș-Bolyai din Cluj) va ține conferința Eminescu – o creație a editorilor săi? La lansarea proiectului, vor participa: din partea Bibliotecii din Iași – dr. Ioan Milică, director; Lăcrămioara Chihaia, șefa departamentului Colecții Speciale; din partea Memorialului Ipotești – dr. Ala Sainenco, manager; Mihaela Anițului, șef serviciu.

La 18.00, va avea loc ediția din ianuarie a întâlnirilor Poeți în dialog, moderată de Lucia Țurcanu. Invitații acestei ediții sunt Matei Vișniec (Franța) și Anca Mizumschi (SUA).

Activitățile vor fi transmise live pe pagina de Facebook a Memorialului Ipotești.

Pe 15 ianuarie, vor fi vernisate câteva expoziții ale Memorialului Ipotești:

$1-          la Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad – „Pe urmele lui Eminescu”, grafică de Spiru Vergulescu;

$1-          la Biblioteca „G.T. Kirileanu” Neamț – „Ilustratori ai operei eminesciene din ediții Eminescu”;

$1-          la Biblioteca Centrală Universitară „ M. .Eminescu” Iași – „Ilustrații în gravură la Sonete de Mihai Eminescu”.

Pe 13 ianuarie, Memorialul Ipotești va participa, la Bistrița, la activitățile organizate de Biblioteca Județeană „George Coşbuc” cu genericul „Numai poetul/ ca păsări ce zboară…”

K2_PUBLISHED_IN Timp Liber

Pe data de 15 ianuarie 2021, la ora 15.00, în cadrul Zilelor Eminescu, ediția din ianuarie, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează lecturile Poeți în dialog. Invitații Memorialului sunt poeții Lucian Vasiliu și Robert Șerban. Discuția va fi moderată de Lucia Țurcanu.

Evenimentul se va desfășura on-line și va putea fi urmărit pe pagina de Facebook a Memorialului Ipotești:  https://www.facebook.com/Memorialul-Ipotesti-Centrul-National-de-Studii-Mihai-Eminescu-432404520184709/.

K2_PUBLISHED_IN Timp Liber

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează ediția din ianuarie a Zilelor Eminescu.

Evenimentele vor avea loc pe 15 ianuarie și vor începe, la ora 10.30, cu Te Deum la Bisericuța familiei Eminovici din Ipotești, urmat de depuneride coroane la statuia poetului Mihai Eminescu de la Memorial.

Programul propriu-zis, care se va desfășura online, va începe, la ora 11.20, după mesajele de salut (ora 11.00), cu o conferință susținută de președintele Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop, Ziua tristă a culturii naționale.

Conferința va fi urmată de discuții pe marginea poeziei de debut din anul 2020 (ora 11.30), la care vor participa membrii juriului pentru acordarea Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu Opus Primum:Al. Cistelecan (Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureș), Mircea A. Diaconu (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava), Alex Goldiș (Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca), Mihai Iovănel (Academia Română, Institutul „G. Călinescu”), Andrei Terian-Dan (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu).

Discuțiile vor fi însoțite de lecturi ale poeților nominalizați pentru premiul din acest an: Lucian Brad, Dumitru Fanfarov, Mircea Andrei Florea, Antonia Mihăilescu, Otay Deniz.

Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu Opus Primum va fi înmânat de președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina-Elena Federovici, câștigătorului, desemnat dejuriu.

Va urma, la ora 15.00, ediția din ianuarie a proiectului Poeți în dialog, moderată de Lucia Țurcanu, la care sunt invitați Robert Șerban (Timișoara) și Lucian Vasiliu (Iași).

La tradiționalele Semnale editoriale (ora 16.30), vor fi prezente: Editura Cartier (Republica Moldova Chișinău), director – Gheorghe Erizanu; Editura Eikon (București), director – Valentin Ajder; Editura Junimea (Iași), director – Lucian Vasiliu. Colecția Ipotești va fi prezentată de Mihaela Anițului, șef serviciu, Memorialul Ipotești.

În aceeași zi, vizitatorii Memorialului Ipotești vor avea parte de vernisarea expoziției Botoșanii secolului XIX, în holul Muzeului „Mihai Eminescu”.

Activitățile online din programul Zilelor Eminescu, ediția ianuarie 2021, vor putea fi urmărite pe pagina web ( http://www.eminescuipotesti.ro/arhivaevenimente.htm) și pe pagina de Facebook ( https://www.facebook.com/Memorialul-Ipotesti-Centrul-National-de-Studii-Mihai-Eminescu-432404520184709/) ale Memorialului Ipotești.

K2_PUBLISHED_IN Timp Liber

Consiliul Judeţean Botoşani, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, și Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii "Mihai Eminescu" Botoşani organizează în perioada 14-15 ianuarie 2020 „Zilele Eminescu”.

K2_PUBLISHED_IN Timp Liber