K2_DISPLAYING_ITEMS_BY_TAG weekend

Teatrul “Mihai Eminescu” vă invită sâmbătă, 3 octombrie, ora 18.00, la Casa Tineretului din B-dul Mihai Eminescu Nr. 48, să vizionați o comedie de mare succes: CERERE ÎN CĂSĂTORIE, de A. P. Cehov .
Astfel, A. P. Cehov surprinde inițiativa lăudabilă a lui Ivan Vasilievici Lomov, care dorește să se însoare cu fiica vecinului său.
Însă, departe de romantismul și armonia care se presupune că ar trebui să guverneze un astfel de moment unic, cei doi potențiali miri se ceartă aprig din motive derizorii.
Ciocnirea personalităților lor puternice, crizele de ipohondrie ale pețitorului, încurcătura în care se gasește tatăl miresei și încercările sale disperate de a aplana răbufnirile celor doi tineri dau naștere unui comic de situație savuros.
Vă invităm, așadar, la spectacol, pentru a afla deznodământul acestei confruntări dinamice și originale .

Biletele se găsesc la Casa Tineretului din B-dul Mihai Eminescu nr. 48, tel 0231 510970 .
 Program: 10.00 – 18.00, de luni până vineri .
- sâmbătă, 10.00 - 13.00, 17.00 - 18.00
- duminică, 10.00 - 13.00, 17.00 - 18.00
- Preț bilet - 30 lei.
- Elevi, studenți, pensionari - 15 lei.
 Online -   https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani

K2_PUBLISHED_IN Timp Liber