K2_DISPLAYING_ITEMS_BY_TAG premiera

 

Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache”, în parteneriat cu Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iaşi prezintă în premieră, în cadrul Studioului de teatru pentru tineret spectacolul „Cântecul lebedei”*, adaptare, după A.P.Cehov.

 

Sub egida „Teatrul Vasilache” – Teatrul tinerilor regizori”, spectacolul „Cântecul lebedei” va fi prezentat sâmbătă, 31 octombrie, dar şi duminică, 1 noiembrie, cu începere de la ora 18:00.

Regia artistică este semnată de Vali Popa, iar protagoniştii spectacolului sunt Marius Rogojinschi şi Anamaria Chelaru.

Coordonator lect. univ. dr. Antonella Cornici, asistent regie: Anamaria Chelaru şi sufleor Alin Gheorghiu.

”Cântecul lebedei” este un gând al lui Cehov aşternut pe hârtie în doar câteva ore ce conţine deopotrivă trăiri intense, zbateri, regrete şi neputinţa unui actor ajuns la maturitatea înţelegerii de sine. Un personaj care ne invită să reflectăm asupra condiţiei artistului. Spectacolul aduce în faţa auditoriului dimensiunea existenţei creatorului aflat într-un permanent exerciţiu de forţă şi echilibru între dramatismul vieţii şi magnificența iluziei. Un discurs despre liberul arbitru şi consecinţele sale. E o invitaţie la gând, la bucurie, la sensibilitate şi nu în ultimul rând la prezent, un prezent care poate fi şi un posibil sfârşit. O compoziţie în care regăsim toate momentele vieţii”,

Avanpremiera spectacolului va avea loc miercuri, 28 octombrie, începând cu ora 18:00.

Biletele sunt puse în vânzare, la prețul de 15 lei, în ziua şi la locul desfăşurării spectacolului. Intrarea la spectacol se face cu o oră înaintea începerii acestuia. Numărul maxim de locuri în sala Teatrului „Vasilache” este de 51.

Nu se fac rezervări la spectacolele organizate la sediu, locurile se alocă în ordinea sosirii spectatorilor, respectiv a intrării acestora în sală.

”Vă rugăm să citiţi regulamentul cu măsurile anticovid 19 ce se impun a fi respectate la spectacole! Vă rugăm să nu uitaţi masca, dezinfectant vă punem noi la dispoziţie! Spectatorul prin achiziţionarea biletului de intrare la spectacol acceptă condiţiile de desfăşurare a acestuia, respectiv: măsurarea temperaturii, portul măştii, precum şi respectarea distanţării sociale”,

 

sursa:botosaneanul.ro

 

K2_PUBLISHED_IN Timp Liber