K2_DISPLAYING_ITEMS_BY_TAG 2021

Festivalul Național de Muzică Ușoară Românească „Mărțișor Dorohoian” , ediția a XXXVII-a, 06 martie 2021, Sala Teatrului Dorohoi
Biletele pot fi achiziționate la Casa Municipală de Cultură Dorohoi, în limita locurilor disponibile. Pentru informații suplimentare ne puteți contacta la numărul de telefon 0751232291.
K2_PUBLISHED_IN Timp Liber

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează ediția din ianuarie a Zilelor Eminescu.

Evenimentele vor avea loc pe 15 ianuarie și vor începe, la ora 10.30, cu Te Deum la Bisericuța familiei Eminovici din Ipotești, urmat de depuneride coroane la statuia poetului Mihai Eminescu de la Memorial.

Programul propriu-zis, care se va desfășura online, va începe, la ora 11.20, după mesajele de salut (ora 11.00), cu o conferință susținută de președintele Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop, Ziua tristă a culturii naționale.

Conferința va fi urmată de discuții pe marginea poeziei de debut din anul 2020 (ora 11.30), la care vor participa membrii juriului pentru acordarea Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu Opus Primum:Al. Cistelecan (Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureș), Mircea A. Diaconu (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava), Alex Goldiș (Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca), Mihai Iovănel (Academia Română, Institutul „G. Călinescu”), Andrei Terian-Dan (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu).

Discuțiile vor fi însoțite de lecturi ale poeților nominalizați pentru premiul din acest an: Lucian Brad, Dumitru Fanfarov, Mircea Andrei Florea, Antonia Mihăilescu, Otay Deniz.

Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu Opus Primum va fi înmânat de președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina-Elena Federovici, câștigătorului, desemnat dejuriu.

Va urma, la ora 15.00, ediția din ianuarie a proiectului Poeți în dialog, moderată de Lucia Țurcanu, la care sunt invitați Robert Șerban (Timișoara) și Lucian Vasiliu (Iași).

La tradiționalele Semnale editoriale (ora 16.30), vor fi prezente: Editura Cartier (Republica Moldova Chișinău), director – Gheorghe Erizanu; Editura Eikon (București), director – Valentin Ajder; Editura Junimea (Iași), director – Lucian Vasiliu. Colecția Ipotești va fi prezentată de Mihaela Anițului, șef serviciu, Memorialul Ipotești.

În aceeași zi, vizitatorii Memorialului Ipotești vor avea parte de vernisarea expoziției Botoșanii secolului XIX, în holul Muzeului „Mihai Eminescu”.

Activitățile online din programul Zilelor Eminescu, ediția ianuarie 2021, vor putea fi urmărite pe pagina web ( http://www.eminescuipotesti.ro/arhivaevenimente.htm) și pe pagina de Facebook ( https://www.facebook.com/Memorialul-Ipotesti-Centrul-National-de-Studii-Mihai-Eminescu-432404520184709/) ale Memorialului Ipotești.

K2_PUBLISHED_IN Timp Liber